Calatorii

Plimbare la Atlanta

Am avut de curand deosebita placere de a vizita Atlanta. Oficial a fost un ‘business trip’ – pentru ca suna prea pompos calatorie de afaceri, si in plus, nu am facut nici o afacere. A inceput destul de tumultos, am stiut 100% sigur ca trebuie sa ma duc undeva luni seara la 22:30, in conditiile in care trebuia sa ajung marti seara.

Distractia a inceput la plecarea din Bucuresti, cand capitanul avionului (inca nu plecase) a anuntat ca are o defectiune tehnica, da’ nu-i bai, tehnicianul se uita la ea. Pe scurt picase nu stiu ce sistem automat, dar in 5 min a dat ok-ul ca mai avea un sistem automat de backup, si daca pica si ala, cica mai era si unul manual. Toata lumea fericita ca s-a terminat repede, capitanul anunta ca doar trebuie sa primeasca actele cu ok-ul de la tehnician si plecam. Evident ca a durat vreo 45 min sa primeasca actele alea. Intarziere zdravana in Amsterdam (zburat cu KLM), fuga fuga pe culoare, ajung, totul e minunat. Ajung fara evenimente in US, cand primesc un SMS (eram inca la coada la pasapoarte) – mi-au pierdut bagajul de cala. Arat sms-ul unei dudui care se invartea pe langa bagaje, imi spune totusi sa astept, poate apare. Astept.. nu apare, ma duc la un domn care se ocupa de bagaje pierdute si il iau la intrebari. Clicka clicka- nu-i bai, vine maine cu nu stiu ce avion, la pranz il livreaza la hotel. Doar ca trebuie sa fac un tichet in alta parte. Ma duc in alta parte, nenea de acolo iara clicka clicka – e blocat in vama spune, nu-i bai, vine noaptea aia, si il livreaza la hotel maine la prima ora. Si mai bine, prea obosit sa-i spun ca primul domn mi-a spus cu totul altceva, fug spre hotel dupa cateva ore dupa ce a aterizat avionul.

Cu fuga spre hotel, alta distractie. Am inchiriat masina, o Corolla sa semene cu ce am acasa (spre disperarea domnului de la inchiriat care imi facea reduceri peste reduceri sa iau chestii mai mari si americane, imi tot spunea ca sunt mai comfortabile daca sunt mai mari – ehh.. cultura americana ciudata). Si da-i si condu noaptea masina cu care nu esti obisnuit, cu cutie automata (nu am mai condus automata de prin 2012), cu un gps care imi dadea toate distantele in mile. Asta in conditiile in care ultima noapte in care dormisem nu ma odihnisem aproape deloc, iar asta se intamplase cu vreo 24 ore inainte de condus. Adrenalina tine, am avut de condus cca o ora intr-o ciudatenie de aeroport si o ciudatenie de oras. Aeroportul a castigat o multime de ani titlul de cel mai aglomerat aeroport din lume, si are o suprafata de 19 Km patrati (deci aproape de un dreptunghi de 5km/4km). Are peste 200 de terminale si un labirint de locuri pe unde te poti plimba cu masina. Spre rusinea mea nu m-am descurcat nici cu gps-ul, am reusit sa intru pe o strada care era in constructie – blocata de camioane si betoniere si altele asemanatoare. Dupa o multime de manevre cat se poate de interzise, si cateva plimbari prin cu totul alte locuri decat imi recomanda gps-ul, m-am obisnuit destul de mult cu el ca sa reusesc sa ies din aeroport. Dupa care au urmat vreo 45 minute de alt labirint – autostrazile din zona Atlantei. Nu exagerez, in cei vreo 55 km pana la hotel au fost zeci de iesiri de pe autostrada. Majoritatea trebuieau ignorate, unele trebuieau luate. Au fost vreo 5 locuri unde autostrada se despartea gen cum e Bucuresti – Constanta, cand poti sa o iei ori spre Mamaia, ori spre Eforie. Inteligentul meu gps tacea malc la cateva dintre ele, trebuia sa imi dau seama din traiectoria generala pe ce crac sa intru. De ajuns, am ajuns, dar cred ca mi-a mai albit un pic parul in ora aia.

A doua zi am petrecut-o mai mult in hotel. Din cand in cand mai ma duceam la receptie sa intreb de bagaj, care evident ca nu venise. Mai cautam si pe net dupa tracking no – aparent la 14:25 bagajul era la aerport, dar asta era tot. Am si sunat la ei, dar m-am lasat pagubas dupa vreo 20 de minute de asteptat pe linie. Au fost totusi cateva lucruri care mi-au placut in ziua respectiva. In primul rand la pranz, mi-am facut curaj si am intrat intr-un restaurant de care nu stiam nimic (scria pe el ceva de sushi si lobsters – habar nu aveam cat de scump era). Am avut noroc si am mancat un ‘all you can eat’ sushi cu ceva gen $15. Sushi era foarte bun (top 5 mancat de mine lejer), asa ca de banii aia am bagat la sushi in mine de mi-a iesit pe nas. Apoi, dupa servici am dat o fuga la un shooting range. Le fac reclama fara rusine, ca merita: https://www.sharpshootersusa.com. In Romania mai trasesem cu un pistol la un team building (in caz ca nu stiti, e un poligon langa Piata Sudului), si de atunci ma gandeam ca as vrea sa trag si cu o pusca. Asa ca platesc eu o taxa pentru permis de vanatoare pe trei zile, inchiriez o linie de tragere si aleg o pusca pe criterii estetice. Pusca era grea, calibru mare, facea un zgomot enorm (chiar daca aveam protectie pentru urechi) si era surprinzator de precisa. Am mai incercat si un revolver, ca alta pusca nu ma mai tinea, imi tremurau deja mainile. Per total destul de scump, dar experienta a meritat fiecare banut. Dupa cum spun cei de pe 9gag – ‘Murica = pew pew pew – have some freedom!

A doua zi dimineata (ziua prezentarii) – evident bagajul nu venise. Fugi la Target, am gasit o camasa, dar m-am blocat la maieu. E imposibil sa iei un maieu – majoritatea vin la 6 bucati per pachet. Eh.. merge si fara maieu, fuga la hotel, ma fac prezentabil (pe cat de prezentabil pot fi in niste pantaloni in care statusem de vreo doua zile non stop – macar i-am calcat). Vin colegii, ne pregatim, mergem la client, totul iese bine. Terminam pe la patru, restul zilei liber, avionul abia la 22:30. Ce sa fac.. imi aduc aminte ca permisul meu de vanatoare e inca valabil, asa ca fug la poligonul de trageri din nou. Acum aveam si timp, si chef de sarbatoare, am tot tras vreo doua ore cu toate armele posibile si imposibile. Pusca cu amortizor, pistol cu amortizor, arme de le vazusem prin Counter Strike. Puteam si cu unele automate dar am zis totusi sa stau cuminte (cele mai scumpe erau evident gloantele, si sa dai vreo $20 pe niste gloante care zboara toate in 2 secunde nu prea ma tenta). Pot sa spun cu siguranta ca ce se intampla in filme sunt prostii. Cu pistolul e extrem de greu sa nimeresti ceva cu precizie de la mai mult de 10m. Trebuie antrenament, tehnica – o multime de chestii. Cu pusca e mult mai usor. Amortizorul cred ca ia cca 20% din sunet, imposibil sa nu auzi pe unul care trage la 50m de tine cu amortizor, mai ales daca nu ai protectie la urechi. Oricum, mi-am facut cat de cat plinul la tras, dar cred ca ma mai duc si in Romania cu prima ocazie, chiar imi place. Cu toate astea nu mi-as cumpara niciodata o arma, cand vezi cat de puternica e nu vrei asa ceva pe langa familie nici descarcata.

Pe drum spre aeroport, doua mici aventuri. Evident reusesc sa iau o iesire gresita si m-am invartit ceva pana am reusit sa ma intorc (partea buna cu multe iesiri e ca daca o iei aiurea, poti iesi repede de pe autostrada sa te intorci, nu mergi ca la noi pana la Ploiesti si inapoi). A doua aventura a fost sa pun benzina. Puteam sa bag bani direct in pompa si sa-mi puna de suma aia, sau cu cardul. Cum vroiam sa fac plinul, aleg card, dar nu il accepta la pasul cu zip code. Ce zip code sa bag daca nu am. Din fericire era si un domn la casierie, imi zice sa incerc iar, sa vada ce are. Incerc, concluzia e ca nu stie ce are. Solutia a fost sa platesc de pe card $40 (habar nu am cata benzina sa bag, si cat costa), sa fac plinul, si apoi prin nu stiu ce magie de pe card imi ia doar ce am pus. Totul a mers brici, am aflat ca am de dat cca $10 (pentru vreo 130-150km estimez e un pret destul de decent) si ajung in sfarsit la aeroport.

Primul drum facut la aeroport a fost la bagaje pierdute, unde mi-am gasit bagajul in sfarsit. Totul era minunat, in mai putin de 17 ore urma sa fiu in Bucuresti- ce pot sa vreau mai mult. Trec de partea cu politia de frontiera, trec de securitate, ajung la poarta – inca vreo 45 min pana la boarding. Daca am timp, hai sa mai gasesc ceva sa iau pentru cei de acasa. Dau sa platesc.. nu e portofelul. Cautat peste tot.. nu e. Existau doua sanse: ori il uitasem in masina, ori il bagasem la bagajul de cala (facusem un transfer de lucruri cumparate din bagajul de mana in cel de cala). 80% sigur totusi era in masina. Dupa episodul cu benzina pusesem portofelul pe bancheta din dreapta, impreuna cu umbrela (plouase) . Au cazut cu toate la o frana sub bancheta. Cand am lasat masina, am luat ce am gasit pe jos, dar fiind noapte si portofelul negru – e posibil sa nu-l fi vazut. Din pacate nici o sansa in 40 min sa ma intorc la locul de inchiriat masina si inapoi (dupa cum am zis, aeroportul este enorm, cca 15 min cu un shuttle, pentru care e posibil sa astepti tot vreo 15 min). Fug la informatii, explic problema, doamna super draguta da tel. la cei de la compania de inchirieri care.. ridica un tichet. Eu speram sa vina cineva de acolo, era timp, puteam da si $100 recompensa.. doar sa am portofelul. Ma resemnez, ma intorc la poarta de plecare pe la 21:15 (boarding era la 21:30) si anunta ca din cauza vremii boardingul se amana pentru 22:30. In sfarist am si eu noroc, fug la doamna de la boarding, explic iar situatia, spun ca vreau sa ma duc la cei de la inchirieri masini, ar fi cca 1h10m, ar trebui sa am timp. Zice ca da, ma noteaza undeva si fug. Cu tot cu plimbarea pana la shuttle, asteptat, drum, ajung in vreo 25 min, super timp. In vreo zece minute aflu ca deja mi-au inchiriat masina altui client, si daca au gasit ceva e la obiecte pierdute – de unde deja plecasera toti angajatii. Iar ma resemnez, urmeaza goana inapoi. Stau vreo 15 min dupa shuttle – nimic. O doamna ‘oficiala’ care statea pe acolo imi zice ca la ora aia (vreo 10 si un pic) circula foarte greu shuttle-ul asa ca sa iau mai bine trenuletul. Asa aflu ca e un trenulet, care insa duce doar pana la terminalele domestice. De acolo trebuie sa iau alt shuttle – care insa vine mai des. Pe scurt ajung inapoi la terminal (dupa trenulet, shuttle, politie de frontiera, securitate) la 22:40 (din cate stiam boardingul incepuse la 22:30) . Poarta inchisa, avionul inca ‘la scara’ dar cu usa inchisa. Toti calatorii in avion, in afara de subsemnatul. Incerc sa le explic cucoanelor ca trebuie sa intru, uite, avionul e acolo, ce mare lucru. Ele ca nu se poate, ca s-a terminat boarding-ul, ca asta e, am pierdut avionul. Desi imi venea sa fac ca toate alea, filmele americane mi-au aratat cam ce se intampla cu galagiosii prin aeroporturi, asa ca am dat-o pe partea cu milogeala. Ca nu am bani (fara portofel eram cam in pom), ca ma asteapta familia etc. etc. Nu a mers, m-au reprogramat pentru a doua zi la un avion un pic mai devreme (pe la 8pm). Poate din cauza milogelii mi-au dat totusi niste vouchere de mancare de $45 (erau tasnitori pentru apa, dar de mancare nu aveam nimic – chiar m-au salvat doamnele). Aparent s-a facut mai devreme boardingul, si cum lumea aveau zboruri de transfer de prins nu m-a mai asteptat nimeni (probabil imi scosese deja bagajul).

Asa a inceput lunga noapte petrecuta pe aeroport. Mi-au spus sa nu ies, ca se inchide aeroportul noaptea, si mi-au si aratat unde mai doarme lumea (eram vreo 5 norocosi in noaptea aceea): practic in zona centrala erau niste scaune fara manere care se puteau alatura si dormi pe ele. Nu era deloc comod – scaunele aveau forma ergonomica, deci iesea un pat cam valurit. In plus lumina era destul de puternica pentru ca peste noapte veneau echipele de mentenanta si munceau pe acolo, iar muzica si anunturile gen ‘anunati daca vedeti bagaje suspecte’ nu s-au oprit toata noaptea. Nu stiu daca am adormit vreun pic, am stat pe scaunele alea intre 12 si 5, restul timpului m-am dat pe net (din fericire aveam incarcatorul de mobil si internet gratis in aeroport).

Dimineata fug iarasi la cei de la inchiriat masini, si in sfarsit incep sa am noroc – mi-au gasit portofelul. Si iata-ma in Atlanta, cu o zi intreaga de pierdut, asa ca m-am jucat de-a turistul. Pe scurt am vizitat muzeul CocaCola, Georgia Aquarium si parcul olimpic. Fiecare avea cate ceva interesant. Muzeul are la sfarsit un loc cu peste o suta de tipuri de bauturi carbogazoase – diverse branduri detinute de CocaCola in lume – un fel de all you can drink buffet. Tot in muzeu am vazut si copii de un an band CocaCola – nu as vrea sa vorbesc despre asta, incerc sa nu critic deciziile altor parinti oricat de idioate imi par. In Aquarium a fost memorabil tunelul pe sub un acvariu imens, innotau pe langa mine datamai animalele. Parcul olimpic nu pot spune ca e prea impresionant, mi-a placut doar ca avea niste placi unde scria cine ce castigase la olimpiada din Atlanta (a fost in 1996) si pe acolo erau si romani.

A mai fost un moment destul de tensionat la aeroport. Cand asteptam boardingul anunta respectivii ca sunt overbooked, si vreo opt persoane ar trebui sa renunte la zbor. Au inceput un fel de licitatie, le oferau intai vreo $600, apoi $800 etc. Nu va inchipuiti ca le dadeau cash, era un fel de gift card pentru a fi folosit tot la compania lor aeriana. Cum eu nici nu trebuia sa fiu in avionul ala deja imi faceam scenarii ca il ratez si pe asta. Era destul de recent episodul in care un domn fusese tarat afara din avion (cautati pe youtube ‘united overbooked’), asa ca aveam motive de neliniste. Pana la urma s-a ajuns pe la $1500  si aparent asta a ajutat sa convinga persoanele necesare. Ghinionul continua si in avion. Din fericire era din acela in care ai propriul ecran la care sa te uiti la ce film vrei (destul de standard la zborurile peste ocean). Din nefericire ecranul meu nu functiona. Am invatat si eu cate ceva despre ele, de exemplu ca stewardesa poate reseta de la distanta respectivul ecran, ca rula o distributie ciudata de linux si ca resetul nu ajuta la nimic (chiar daca a fost facut de vreo 5 ori, aparent altceva nu stiau ce sa faca). Ajung in sfarsit la Amsterdam, a trebuit sa fac check-in si acolo. In timp ce o doamna facea check-in (nu inteleg de ce i-a luat vreo 10min) mai vorbea cu vecina, asa am aflat ca si zborul Amsterdam – Bucuresti era overbooked – cu patru persoane. De data asta aparent cel putin patru persoane nu s-au prezentat, urmand apoi un zbor fara nimic deosebit.. Si asa s-a terminat cat se poate de anticlimatic o foarte ghinionista plimbare.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.